de VICTOR NEUMANN 

Timișoara este unul dintre orașele europene ale României de astăzi ale cărui începuturi  coboară pînă în secolul al XIII-lea. Istoria lui vorbește despre diverse straturi culturale și de civilizație  medievală și modernă. Situat la frontiera mai multor foste regate și imperii, ungar, otoman și habsburgic, într-o zonă geografică în care s-au întîlnit cele trei mari religii monoteiste, creștină, musulmană și iudaică și unde au coabitat culturi comunitar-lingvistice diverse, română, sîrbă, germană, maghiară, bulgară, slovacă, idiș și ladino, Timișoara este orașul central-sud-est european care se singularizează de-a lungul timpurilor prin multi- și interculturalitatea sa, prin plurilingvismul locuitorilor săi, prin competiție și spirit novator.  Operele lui J. J. Ehrler şi Francesco Griselini din secolul al XVIII-lea – cele dintâi care descriu trecutul Banatului Timișoarei cu gândul de a-l așeza pe harta Europei urbane și regionale-, conțin mărturii despre modul în care Casa de Habsburg şi-a apropiat şi integrat teritoriul situat între Dunăre, Tisa și Mureș  De-a lungul istoriei, Timișoara a jucat un rol important în arealul Europei Centrale și de Sud-Est, fiind atât un centru politic și militar, cât și unul industrial, comercial și cultural. 

Începând cu evul mediu, Timișoara a fost martora unor importante evenimente ale Europei: luptele antiotomane, cruciadele târzii, ascensiunea Ungariei și a Imperiului Habsburgic, decăderea Imperiului Otoman. Cetatea, mai târziu orașul, s-au transformat în fiecare secol, importanța lor fiind evidențiată adesea în mărturiile unor personalități politice, militare și culturale. Diferitele administrații, fie că vorbim despre cea ungară, otomană, austriacă, românească sau sârbească, au construit succesiv o identitate urbană particulară. Spiritul Timișoarei are o directă legătură cu identitatea sa multi- și interculturală. Fiind un punct de răscruce, e firesc să constatăm astăzi că straturile cultural-civilizaționale ale urbei sunt multiple, nu întâmpălător una dintre trăsăturile fundamentale este de inspirație cosmopolită. Ocuparea cetății și a regiunii înconjurătoare de către Imperiul Otoman în secolele al XVI-lea și al XVII-lea  (anii 1552-1716), va demonstra încă o dată importanța poziției strategice a Timișoarei. Cetatea va avea un rol militar și unul comercial, otomanii construind moschei, case, băi, bazare și descoperind un spațiu și o lume aflate la interferența dintre Orient și Occident. Europa devenise pentru lumea otomană un spațiu exotic, popular, interesant, iar prin mijlocirea Timișoarei va fi atrasă de cultura diplomatică, arhitectura și viața cotidiană europene. Documentele vorbesc și despre împrumutul unui stil de viață european. Recentele descoperiri arheologice (2013-2015) din piețele centrale ale orașului (Libertății, Sf. Gheorghe, Unirii), demonstrează existența unor comunități umane purtătoare a unor valori culturale ambivalente: pe de-o parte bizantino-turce, pe de alta baroc-occidentale. Nu este o întâmplare faptul că în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea barocul Europei Centrale, barocul european în genere, va influența arta arhitecturală a Constantinopolului. Celebrul arhitect al imperiului, Fischer von Erlach, cel ce avea să inspire ori chiar să proiecteze unele dintre construcțiile reprezentative din Timișoara iluministă, influențase și arhitectura din capitala Imperiului Otoman. În acest din urmă sens rețin atenția moschea Nurosmaniye și Biblioteca Ragib Pasha din Constantinopol. La rândul său, Europa  va primi și ea influențe turco-orientale. Era o modă în secolul al XVIII-lea în Franța, în statele germane, în regatul Poloniei și în regiunile centrale ale continentului de a avea lucruri turcești. Elita nobiliară preluase turbanul otoman și bucătăria turcă

În urma războaielor austro-turce de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de-al XVIII-lea,Timișoara revine în sfera de influență occidentală. Administrația austriacă va transforma cetatea și va conferi o nouă identitate cetății și regiunii, va experimenta sub aspect administrativ, demografic și economic, reformând întreg ținutul. Idealul iluminist cultivat de Casa de Habsburg va face posibilă nu numai restaurarea vechilor așezări din Banat, ci și fondarea unora noi, reorganizând comunitățile tradiționale și colonizând grupuri de populație din toată Europa. În felul acesta a debutat experimentul coabitării diverselor comunități religioase și cultural-lingvistice europene, dar și creștino-iudeo-musulmane. Banatul Timișoarei are o istorie foarte bogată, conţinând experimente atractive în ochii oricărui vizitator. Acest lucru reiese din conţinutul fiecăreia dintre scrisorile publicate în cartea lui Francesco Griselini. Documentaţia – fără a fi fost una singulară –, este fascinantă prin vastitatea informaţiilor şi prin relatarea conţinutului lor într-o cheie modernă. Preocuparea privind identitatea vechilor locuitori ai regiunii era încă inexistentă, prin urmare contribuţia învăţatului veneţian devine importantă şi pentru că include cea dintâi descriere a romanităţii românilor din Banat, a similitudinii culturii lor cu aceea italiană şi cu aceea a învecinatei lumi slave. 

Francmasonii au fost un factor coagulant, având o predispoziţie pentru comunicare şi asociere, pentru reforme politice şi economice pragmatice. Este de reţinut că ei au promovat relaţia dintre religii şi societatea civilă – multe fiind reuşite îndeosebi în secolul al XVIII-lea – şi au pus în aplicare o parte dintre reformele caselor imperiale sau regale europene. Au avut o înclinaţie specială pentru asociere şi pentru cultura literar-academică – Francesco Griselini, Carlo Goldoni, Ignaz von Born şi congenerii lor sunt strălucite exemple în acest sens –, pentru practicarea plurilingvismului şi pentru integrarea experimentelor spirituale şi a rezultatelor ştiinţifice în circuitul de valori universale. Multe dintre aceste trăsături se regăsesc şi în cazul celor dintâi loji francmasonice din Orientul Timişoara. E vorba de verigile fundamentale ce au generat emanciparea individului şi a comunităţilor, construind totodată lanţul de instituţii civice, academice, economice, formulând interogaţiile şi soluţiile privind tranziţia spre modernitate, schimbările mentale şi comportamentale. Toate, poartă pecetea unui autentic baroc urban.