andezit-garana-2016

Vernisaj, 6 decembrie 2016, ora 18:00, Galeria Calpe

Au trecut deja șase ani de când Simpozionul de pictură de la Gărâna, organizat de fundația Herczeg, devenea unul dintre principalele repere de artă contemporană din vestul țării. Cu artiști de renume, din România și din străinătate, simpozionul a ajuns, în cei șase ani de existență, să ofere publicului timișorean unele dintre cele mai frumoase lucrări realizate în mediul arhetipal al Gărânei, într-un melanj special cu viziunea contemporană a pictorilor participanți.

În acest an , Simpozionul de artă contemporană Gărâna a reunit următorii opt artiști: Dacian Andoni, Călin Beloescu, în tandem cu talentata sa fiică Petra, Koteles Robert, Daniela Orăvițanu, Laurian Popa, Diana Serghiuță, Cristian Sida și Ugron Reka.

“De șase ani Gărâna îmi arată cu degetul o anumită  fotografie, o stare, o succesiune de emoții, de amintiri ce se manifestă recurent și se amplifică de fiecare dată când sunt pus în situația să pictez sau să scriu ceva despre acest loc. Descopeream Gărâna, în urmă cu 25 de ani, participând la prima tabără de creație, fiind pe atunci în ultimul an de liceu. Coincidență sau nu, prima lucrare vândută, în același an de grație 1991, reprezenta un copac pictat în fața Cabanei sportivilor, care se afla la capătul satului, nu departe de locul unde Andi Herczeg  și Ștefan Călărășanu organizau primul simpozion de sculptură în andezit în vara lui 2010. (…) Anul acesta, cu o singură excepție, se regăsesc în grupul de prieteni de la Gărâna două școli. Eu, Daniela, Réka și Călin am fost studenții lui Romul Nuțiu, iar Laurian, Robi și Dacian (acesta în calitate de asistent la catedră) au fost studenții lui Constantin Flondor. Două școli ce îmbină perfect măiestria, studiul și nonșalanța! Cum ar spune Andi Herczeg, citându-l pe Jean Mingot: „ars sine scientia nihil est”! Eu am fost al amândurora, la liceu și facultate, și mi-a fost bine. La Gărâna, cum spuneam de fiecare dată când eram întrebat, cuvântul prietenie e cel mai des rostit, prietenie pentru care toți cei de aici de acum un an, de acum șase ani, toți îți mulțumim, Dragă Ștefan Călărașanu! Într-un anume fel, Tu ne-ai adunat pe toți aici!” (Cristian Sida, artist și curator al simpozionului).

Expoziția participanților la cea de-a șasea ediție a Simpozionului de artă contemporană Gărâna 2016 va putea fi vizitată la Galeria Calpe din Timișoara, în perioada 6-12 decembrie 2016, iar vernisajul va avea loc marți, 6 decembrie, de la ora 18:00. Cu acest prilej, va fi lansat și catalogul care va cuprinde lucrările de pictură ale artiștilor participanți la simpozionul de la Gărâna, dar și lucrările de sculptură ale artiștilor care au participat, în vara acestui an, la “Simpozionul de sculptură Metal&Andezit 2016” (Cătălin Bădărău, Rudolf Kocsis, Rudolf Varna, Vlad Berte, Tamas Attila, Dan Vișovan).

Acest proiect cultural este sprijinit și finanțat de Fundația Herczeg din Timișoara.