// Subsol : Utopii ludice și experiențele maturizării

Care este raportul dintre joc și maturizare? Există oare limite cronologice care să marcheze suficiența activităților ludice sau necesitatea de a evolua a unei persoane? Prin ce se diferențiază rolul femeii din perspectiva spațiului și a timpului dedicat jocului? Raportul dintre maturizarea feminină și cea masculină implică, oare, același tip de raportare la competiție? Dar la reguli, la situațiile limită, la pericol, la performanță? Până unde se întind limitele ludicului, dacă acestea există? Statutul tradițional al femeii este mai apropiat de universul jocului prin apropierea de casă și/sau de copii sau acesta este doar un motiv prin care femeia se îndepărtează de zona bucuriei și a plăcerii gratuite pentru a-și activa atitudinea proeficientă? Cum se raportează femeia artist la tema jocului și a maturizării prin startegii ludice ?
Subsolul cuprinde trei instalații video, ale artistelor Aura Bălănescu, Agnes Varnai și Kristina Rațiu Demuth. Alături de acestea, o serie de obiecte întregesc un univers dedicat jocului, fantasticului și experiențelor maturizării.

Aura Bălănescu, artistă multimedia, propune instalația digitală interactivă Soarele de la miezul nopții/ Midnight Sun, compusă dintr-o aplicație video și audio care proiectează o imagine stereoscopică. Această lucrare invită privitorul spre interacțiune și imersie prin acceasarea ecranului tactil care, odată atins, schimbă configurația vizuală și sonoră a lucrării.

Agnes Varnai, artistă de origine maghiară, expune o lucrare compusă dintr-un performance alături de un obiect atrăgător și versatil, o pereche de pantofi asupra cărora artista a intervenit, transformându-i. Filmul reprezintă un performance realizat de artistă în legătură scena muzicală a anilor `80 alături de artistul Lugossy László.

Kristina Rațiu Demuth proiectează un performance care este prezentat și cu ocazia vernisajului expoziției WOMAN, ALL TOO WOMAN în care actrița Anca Pitaru, în rolul de performer, experimentează o serie de teorii și metode terapeutice expresive, care vizează dezvoltarea nivelului de conștientizare a creativității, îndeamnă către deschiderea libertății și responsabilității de a influența pozitiv propria viață și parcursul celor din jur printr-o atitudine deschisă experimentului și utopiilor ludice.

Andreea Medar prezintă două obiecte tridimensionale, Fake Cristal și Home în care explorează, într-un mod original și sensibil, versatilitatea unor obiecte care reflectă și refractă lumina, peisajul, privitorul. În acest fel, vizitatorul este integrat în formele dinamice inventate de artistă. Bucuria jocului, libertatea exprimării, a diversificării, a creșterii devin în acest caz apanaje ale unui sistem experimental complex și generativ.

Artista Axenia Roșca aduce în acest spațiu patru obiecte delicate și misterioase, unite sub titlul Islands mushroom. Desprinse, parcă, dintr-un univers oniric, lucrările realizate din bronz, cristale și nisip colorat ne transpun într-o lume în care visul, povestea, imaginația și culoarea se întrepătrund, fuzionează și fac loc experienței artistice suprarealiste transpuse în volum și cromă îndrăzneață.

În continuarea parcursului expozițional către etajul 1, vizitatorul este întâmplinat de lucrarea tinerei Carmen Niclolau, Cină Felină. Născută din pasiunea artistei pentru pisici, din spiritul ei ludic și din ironia schimbării raporturilor dintre stăpân și animal prin amplasarea pisicilor la masă, în posturi foarte serioase și prezența unui om sub masă, așteptând atenție și mângâiere, lucrarea ceramică invită la reflexie asupra raporturilor reale sau imaginare.

// Parter: Ecologie, identitate socială şi consumerism

 

Începutul parcursului expoziţiei este dedicat unor concepte-cheie ale societăţii contemporane. Lucrările expuse chestionează raportarea la problematici grave ale societăţii actuale, la realităţi care influenţează zona sensibilă de inspiraţie a artiştilor şi hrănesc imaginarul creativ al acestora. Concepute din perspectiva observaţiei fine, lucrările constată, selectează, ironizează, dinamizează sau amendează prezentul din perspectiva creatorului care iese din zona de confort şi îşi asumă un discurs riscant, inovator, seductiv şi uneori ludic.

Expoziţia se deschide cu un spaţiu de acces în care vizitatorul poate face alegerea de a coborî la subsol, unde lucrările video şi obiectele expuse atrag în zona unei abordări bogate a ludensului şi a experienţelor maturizării, sau poate continua parcursul în spaţiul parterului muzeului, unde lucrările sunt selectate şi articulate spaţial potrivit conceptului Ecologie, identitate socială şi consumerism.
Acest spaţiu interstiţial este dedicat artistelor Nada Stojici şi Andreea Hereşanu. Sculptura şi pictura sunt plasate într-un dialog al expresivităţii, la început de periplu expoziţional.

Nada Stojici expune patru sculpturi în bronz din seria Reticulum, în care propune patru ipostaze volumetrice ale unui univers dinamic; forme solide născute din mediul lichid, grele, dar aparent imponderbile, misterioase, ludice, aparent alunecoase, dar stabile; forme care întrunesc principiile mediului apos cu cel cel teluric. Lucrările cu forme bombate şi excrescenţe nedefinite, surprinse, parcă, într-un stadiu intermediar al dezvoltării, conţin aluzii către o maternitate universală, puternică şi protectoare.

Andreea Hereşanu propune o serie de picturi în care, prin intermediul limbajului vizual folosit, deschide percepţia vizitatorului către diferite zone de reflecţie, de evadare din cotidian, de linişte şi serenitate inspirate din ciclurile naturii. La nivel compoziţional, însă, cu ajutorul unor culori, ritmuri şi simboluri, artista subliniază pericolul şi gravitatea intervenţiei umane care planează precum un spectru ameninţător asupra cursului naturii. De aici rezultă senzaţia de tensiune care inundă picturile viu colorate.

Liliana Mercioiu Popa construiește o lucrare in situ folosind o serie de obiecte personale, contemporane, specifice zonei de confort urban, pe care omul, după ce le folosește le uită, le aruncă, le abandonează. Ea aduce în vedere dorința de extraordinar tradusă prin acțiunea de a avea, a deține, prin forța de apropriere care se manifestă rapid, haotic și uneori violent. Aceste obiecte ale îndeplinirii dorințelor devin, în foarte scurt timp, subiecte ale părăsirii. Prin anveloparea în materie neagră și prin contextualizare în cadrul lucrării În căutarea (extra)- ordinarului, artista propune publicului o nouă paradigmă de acceptare, de reevaluare, de perspectivare a acțiunilor și a raportului cu excesul de forme care derivă din dorința noastră de siguranță și confort.

Andra Ciocoiu propune prin sculptura interactivă Solid Play un algoritm care abordează funcţionalitatea, cauzalitatea şi necesitatea interacţiunii materiei cu spaţiul, prin mişcare. Dacă prin caracterul său, jocul propune un tip de interacţiune dinamică ataşat conceptului de soliditate, ludicul câştigă verticalitatea şi eleganţa materiei dure. Prin intervenţia sculptoriţei, materialul puternic este pus în mişcare prin forţa inteligenţei inginereşti şi a experimentului artistic. Andra Ciocoiu invită privitorul să schimbe configurația lucrării, să intre în jocul ei, să interacționeze fizic și conceptual cu sculptura pe care ea o prompune.

Marilena Preda Sânc expune un ansamblu format din picturi, fotografii și un obiect realizat din neon fluorescent. Caracterul aparent jovial, dar în esență dramatic, rece și impersonal al imaginilor care surprind jucării ale copiilor contemporani expuse în spații de comercializare a obiectelor ludice subliniază pericolul latent promovat de societatea de consum care reproduce, expune și comercializează jucării ce figurează fără discernământ obiecte ale violenței, morții și abuzului, precum armele surprinse alături de colacele de salvare. Același tip de relativizare valorică specifică societății contemporane Est Europene și celei românești este surprins și în fotografia și pictura ce au la bază perspectiva artistei față de peisajul urban în care este chestionată relația dintre arhitectura istorică și cea postmodernă.

În picturile din seria Putzmalerei, Jelena Micić prezintă, în câteva picturi performative pseudo-pop, o paralelă între statutul de artistă şi cel de femeie de curăţenie. Ambele ipostaze îi sunt bine cunoscute artistei de origine sârbă care locuiește și lucrează în Austria. Prin portretizarea unor arhetipuri feminine, sub forma femeii depersonalizate și zâmbitoare, care curăţă spaţii sau face cumpărături, alături de 3 picturi realizate cu mopul, ea chestionează problematici de natură socială, filosofică, politică şi decizională. Chestiunea supracalificării în câmpul muncii este, în acest caz, miezul conceptual al acestor lucrări colorate și joviale care ascund un discurs grav și critic.

În continuarea parcursului expozițional, Linda Saskia Menczel propune un ansamblu format din trei volume realizate în bronz, Transformare Globală, Fructul Edenului și Regenerare. Lucrările vizează relația omului cu natura prin rememorarea stării paradisiace și chestionarea manierei în care omul se raportează la peisajul natural care i-a fost oferit în dar, ca subiect al contemplării, hranei și posesiei libere.

În același spațiu, Alina Ondine Slimovschi ne invită la reverie și la reevaluarea raportului dintre femeie și natură. În picturile din seria Reîntrupări, ea subliniază stadiul nocturn, oniric, integrator al femeii care, prin analogie cu pasărea, devine simbol al libertății zborului, al transgresării unor spații misterioase în care viața și moartea se întrepătrund ca într-un dans, subliniind ciclicitatea uimitoare a naturii. Desenul Anei Maria Negară, un studiu al unei forme organice care pregătește subiectul sculpturii, se înscrie în același dialog contemplativ cu volumele și simbolurile, reprezentând, în același timp, o etapă a cercetării pentru sculptură și o lucrare rafinată, expresivă, de sine stătătoare.

Simona Nuțiu Gradoux aduce în prim plan, prin intermediul unei metafore expresive și cumulative, o lucrare ce contemplează universalitatea migrației. Printr-o analogie între simboluri dendrologice, elemente ale figurii umane și universul insectelor și al păsărilor, ea propune o imagine a dinamismului comunităților. Chestionarea adaptabilității și posibilitatea apariției mutațiilor odată cu instaurarea echilibrului fragil sunt unite sub conceptul dobândirii echilibrului, a stabilității emoționale și teritoriale. Prin folosirea unor fragmente de copaci din propria grădină și a unor elemente textile familiale, prin utilizarea nasului, ca simbol vertical, central, reprezentativ al portretului uman, Simona Nuțiu Gradoux creează un univers în care anvelopează întrebări și răspunsuri, în care articulează raportarea propriei identități la universalitatea receptării alterității.

Lucrarea video a artistei franceze Josepha Blanchet, alăturată picturii misterioase a Dianei Serghiuță creează un ambient în care prezența femeii este abordată sub semnul amurgului, al seducției și al relației cu sălbăticia naturii. Corpul feminin este surprins într-un univers de tensiune și bogăție cromatică, marcând, prin imersia în apă și sticlă, paralela cu un arhetip al feminității fatale și funeste. Capacitatea maternală a trupului face, în acest context, apel la imersarea în substanța primordială a naturii, marină și telurică totodată.

O selecție din seria Fluid Identity realizată de artista clujeană Ada Muntean, explorează potențialul expresiv și conceptual specific corpului uman, prin care aceasta urmărește cu interes procesualitatea dezumanizării sufletului. Fragmentele de portret sau trup redate prin desen nu urmăresc numai performanța expresivă a formelor, care se dezvăluie, implicit, ci, mai mult decât atât, sunt concepute pentru a critica un tip de frumusețe- clișeu care este lipsit de individualitate, dar este adoptat de majoritatea persoanelor hiperconectate la platformele media.

În continuare, în prelungirea discursului dramatic al folosirii nocive a puterii de către om, sala ce cuprinde instalația Connected a Evei Maria Schartmüller și picturile din seria Trup cu pești a Silviei Moldovan, problematizează iresponsabilitatea individului și influența nefastă a omului asupra climatului și a celorlalte specii care contribuie la echilibrul trofic. Artista austriacă elaborează o instalație care aduce în prim plan poluarea mărilor prin iresponsabilitatea deversării substanțelor toxice în apă și în sol. Silvia Moldovan propune două lucrări din seria Extincțiilor, denumite Trup cu Pești. În picturile monumentale realizate, artista româncă semnalează distopia dispariției peștilor și drama descompunerii unui echilibru trofic universal prin exterminarea vietăților pământului în încercarea omului de a domina, de a consuma, de a periclita biodiversitatea.

Relaționând în detalii și în concept cu sala precedentă, instalația artistei Jelena Micić, Bojna Polja (Color/Battle Fields) este amplasată în spațiu sub forma unei draperii baroce. Mesajul lucrării este, însă, unul grav, pentru că, dincolo de mirajul cromatic și jocul formelor și al proiecțiilor umbrelor ce anvelopează camera, structura spațială este concepută din resturile unor saci de fructe și legume, niște obiecte de plastic produse industrial, care, după ce își îndeplinesc rolul de anvelopare a conținuturilor vegetale, intră într-un anonimat al folosirii. În acest sens, artista provoacă vizitatorul spre o gândire ecologică, anti-consumeristă, creativă și liberă.

// Etaj 1: Corp, spațiu și intimitatea memoriei

 

Care sunt limitele funcțiilor corpului și cum se prezintă acesta în lipsa unui algoritm specific naturii integre a trupului? Cum pot fi traduse, decodificate și reinventate criteriile valorice, estetice și relaționale specifice formelor antropomorfe? Cum se raportează femeile artist la propriul corp, la propria memorie și la apanajele conceptuale ce anvelopează aceste zone ale intimității identității? Cum este reprezentată alteritatea în acest sistem? Etajul acordat corpului, spațiului și intimității memoriei, întrunește o serie de proiecte care explorează zonele misterului, transparenței și opacității fizicului, a mitologiilor personale conectate cu perspectivele unei realități fragile și deschise schimbării, prin intermediul conceptelor culturale.

Etajul 1 conţine o incursiune în intimitatea arhetipurilor feminității. Parcursul expoziției propune o abordare rotundă a spațiului expozițional, în care intrarea se poate face fie prin sala proximă colecției Baba, fie prin accesarea directă a expoziției temporare.

În acest context tematic, picturile Doinei Mihăilescu și ronde- bosse-urile Elenei Bobi Dumitrescu deschid un univers rafinat, tradus într-o cheie clasicizantă, în care predomină confortul unui spațiu sigur și deschis experiențelor reveriei. Elena Bobi Dumitrescu îşi reprezintă proprii copii frontal, în picioare, figură întreagă, într-unul dintre momentele intime ale existenței, în care aceștia așteaptă să fie ridicați din baie. Paralela cu scena compozițională și simbolică a Botezului nu este întâmplătoare, modelele hipercentrate participând prin postură, dimenisune și proporție la totemizarea imaginii create de autoare. În același spațiu, Doina Mihăilescu expune trei picturi de mari dimensiuni, seducătoare din punct de vedere cromatic. Corpurile reprezentate de pictoriță figurează o stare de detașare, de imponderabilitate și reverie, inserând un sentiment de abstracție cronologică. Doina Mihăilescu pictează, în culori ale luminii, BUCURIA DE A FI, reprezentată, prin aluzii simbolice sinestezice, prin prezența florilor, a instrumentelor muzicale, a poetizării gravitației.

În următoarea sală, artista Eva Maria Schartmüller propune lucrări inspirate de observarea pierderii identității sociale prin îndepărtarea părului în urma procedurilor de chimioterapie. Dacă părul este un detaliu definitoriu în afirmarea identității feminine, pierderea lui sau confruntarea temporară cu absemța acestuia ne apropie de iminența morții sau ne ajută să descoperim calitățile vieții dincolo de forme, preconcepții şi convenții sociale? Dacă fotografiile artistei sunt realizate cu o prietenă care a trecut prin experiența cancerului și a acceptat să fie fotografiată în această stare de fragilitate, covorul de păr a fost realizat prin țeserea unei mari cantități de pilozitate capilară obținută de la frizeriile din Vienna. Acest raport, dintre corpul personal și corpul colectiv, chestionează raportarea artistei la bogăția variantelor identității culturale a corpului feminin în contemporaneitate.

Într-un spațiu intim al Palatului Baroc, o nișă îi este dedicată artistei sârbe Emilia Jagica. Pentru Emilia, corpul uman reprezintă materia cea mai sinceră și mai expresivă a exprimării trăirilor interioare. Tocmai de aceea, ea transpune trupul feminin în colaj, desen sau performance. Lucrările expuse, parte componentă a seriei Nudes refitted, sunt realizate prin selectarea, reconfigurarea și recontextualizarea unor imagini expresive din perioada interbelică, în care bucuria frumuseții și a tinereții este secondată de spectrul erotismului, al temerilor, al exhibării dorințelor și al fragmentării trupului. În aceeași sală, sculptura Anei Maria Negară, un volum ce unește în formă și simbol elemente florale cu detalii ale intimității fizice feminine, deschide nenumărate variante de interpretare.

Alina Cioară propune trei lucrări amplasate în trei spații diferite ale muzeului. Fading Geography. Emotional History. Wanderlust, covorul alb cu aripi roșii, devine în acest context o incursiune spre lumea copilăriei, o expresie a unui început de raportare la spațiu, timp și propria ființă, o călătorie realizată cu ajutorul filtrelor memoriei. Lucrarea devine astfel un obiect al cunoașterii și al autocunoașterii, unde fragmentele experiențelor identitare fuzionează și se întrepătrund, transformând un obiect casnic, utilitar, într-o scenă de visare și de manifestare a utopiilor creative. În același spațiu este expus obiectul Rock me till the dreams grow wings, un volum ce încapsulează dorinţa de protecţie, amintirea unei zone de confort şi bucurie şi necesitatea perpetuării acestui sentiment.

În sala următoare, trei fotografii de mari dimensiuni ale Josephei Blanchet continuă un traiect al elevării prin seducție. Desfășurarea elementelor textile mătăsoase și strălucitoare se împletește cu mișcările grațioase ale unui trup feminin tânăr, crud, elegant și generos într-un limbaj al expresivității poetice. Imaginile Josephei fac legătura cu următoarea cameră, unde miniaturile fotografice ale Oanei Stoian, reprezintă fragmente ale unui discurs fotografic intim, misterios și tenebros. Artista româncă folosește suprapuneri de planuri și timpi diferiți de expunere pentru a surprinde episoade rafinate și diafane ale unei existențe feminine delicate, abstracte și fragile.

Întâlnirea dintre lucrările artistelor Victoria Zidaru, Diana Serghiuță și Linda Saskia Menczel creionează un spațiu al dialogului cu sinele, cu mitologia și cu proiecția propriei identități într-un context al detașării purificatoare. În acest sens, iertarea oferită și primită este exprimată prin lucrarea Iartă-mă a Victoriei Zidaru. Să fie aceasta camera autroportretelor? Linda Saskia Menczel își creează personajul tridimensional ca pe un alter-ego, o formă de autocunoaștere, un volum antropomorf fusiform și vertical, un jurnal alb, peste care așterne cu slove aurii, cu vervă și sinceritate, texte ale memoriei propriei existențe. Diana Serghiuță imaginează prin intermediul desenului, două ipostaze ale feminității: postura născătoarei, a mamei, a femeii care hrănește, care se oferă, care se sacrifică. Chipul acoperit de mască al celor două personaje desenate face loc celei de-a doua ipostaze, inspirată din imaginarul mitologic şi folcloric balcanic, al protecției, construit simbolic în alcătuirea măștilor ritualice folosite în mod tradițional în ritualuri de trecere pentru alungarea răului.

În continuare, artista Florica Prevenda expune o mostră reprezentativă a seriei Anonymus. În colajele realizate cu o precizie chirurgicală, ea chestionează percepția semenilor față de alteritate. Lucrările reprezintă portrete surprinse din spate, continuând dialectica mascărilor și demascărilor culturale. În acest context, părul devine o experiență vizuală antropologică, un instrument de chestionare și de cunoaștere a alterității. Artista explorează formalismul și orbirea socială contemporană, referindu-se la răpirea atenției și a puterii ochilor de către factorii de bruiaj ai lumii contemporane. Ea este inspirată de amploarea pe care personalitatea umană o manifestă în lumea virtuală față de exprimarea sinelui în timp și spațiu real.

Picturile Danei Constantin, impresionante prin eleganţa transparenţelor şi a compoziţiei dinamice, își unesc ritmurile rafinate în două forme monumentale. Ridicată la nivel arhitectural prin volum, sensibilitatea picturii accesează un statut de putere şi profunzime care poate fi atribuit, simbolic, cosmogoniilor universale. Lumina încăperii joacă un rol definitoriu în accesarea subtilităţilor cromatice a picturii, a cărei forţă şi delicateţe sunt inspirate din fluxul nesfârşit al regenerării naturii.

În aceeaşi cameră a liniştii şi aşezării, îşi găsesc locul desenele pe lemn ale artistei Minodora Tulcan. Notaţii minuţioase şi poetice realizate în dialog cu irepetabilitatea fascinantă a ritmurilor vegetale, acestea vizează mai mult decât descrierea unor momente de uimire în faţa spectacolului dendrologic: pentru Minodora Tulcan întoarcerea către natură reprezintă o modalitate de a percepe, a înţelege şi a permanentiza experienţa paradisiacă a începuturilor lumii.

Traiectul expoziţiei continuă către etajul II al Muzeului de Artă, spre spaţiul dedicat elevării conştiinţei umane, schimbării şi maturizării inspirate de riturile de trecere.

// Etaj 2: Rituri de trecere și stări intermediare

 

Ce reprezintă ritualurile de trecere? Mai există ele în societatea contemporană și, dacă da, cum ne marchează existența? Ce stadii ale ființării marchează acestea și cum influențează prezența lor reală, bibliografică, mitologică, religioasă artistele contemporane?

Structurate de știința modernă în monografii antropologice şi demografice, în cataloage organizate prin răspunsuri la chestionare aplicate, descrise prin mărturii şi expuneri directe, captate în versiuni video, audio, în fişe de observaţie, ritualurile de trecere și etapele interstițiale acestora desemnează o paradigmă spațială și temporală de natură ciclică, un paradox atemporal al detașării de realitate și a recompunerii acesteia într-o formă superioară, elevată. Prin energie, încărcătură culturală, emoțională și ritualică, delimitate de stări intermediare al căror provizorat și fragilitate anvelopează întregul fenomen, aceste momente ale trecerii inspiră, înspăimântă, intrigă și atrag.

La etajul II al Palatului Baroc vizitarorul este invitat să parcurgă o suită de lucrări unite de raportarea la elemente, practici, simboluri, funcții și imagini ce relaționează cu diverse forme specifice compoziției ritualice.

Spațiul dedicat acestui concept este marcat încă din momentul urcării scării pentru a pătrunde la etajul doi, unde, din înalt către om, coboară lucrarea monumentală a Victoriei Zidaru. Instalația realizată din elemente vegetale împletite sub semnul unor imense forme a căror structură este susținută de sârmă subțire, invizibilă, aureoleză un spațiu impecabil, încărcat de istorie, scăldat de lumină. Valențele sinestezice ale lucrării transpun vizitatorul într-un loc atemporal, activând un fond comun al memoriei culturale balcanice, în care mitologia, violența, folclorul și credința fuzionează și se întrepătrund. Trecutul se împletește cu prezentul, natura ia în posesie cu o forță neașteptată arhitectura elaborată, o subordonează, o domină prin eleganța unui discurs a cărui bogăție, monumentalitate și diversitate subliniază forța creativă a unei feminități ancestrale.

În sala care deschide etajul al doilea, Simona Vilău expune două picturi de mari dimensiuni, Burry me și Dignidad. Lucrările concepute în culori complementare, cu accente electrice, aduc în prim plan violența, cruzimea, trădarea și demnitatea. Figurarea unor trupuri feminine răpuse nu anulează forța care pulsează în volumele expuse. Compuse pe orizontală, pentru a sugera căderea, pentru a vădi suferința, străpunse de persistența fragilității ființei, trupurile păstrează calitățle arhetipale specifice reprezentărilor Antichității. În acest sens, Burry me și Dignidad întrunesc energia durerii urmate de renașterea ființei, transgresând imaginarul, dincolo de convențiile cronologice, clasicizante sau anti-clasice ale reprezentării.

În același spațiu amplu, într-o progresie logică a definirii identității, Aurora Kiraly propune două lucrări inspirate dintr-o zonă intimă a mitologiei personale, a ritualurilor zilnice, a aspectelor care aduc bucurie și care fac diferența în viața urbană. Folosirea unor modele caracteristice decorării zidăriei apartamentelor din trecutul apropiat creează un spațiu confortabil, familial, cald. Dacă fondurile colajelor sunt definite prin folosirea rolurilor decorative, fotografiile colate se compun sub forma unor martori ai jurnalului unei vieți particulare ale cărei fragmente sunt aduse în prim plan. Momente încărcate de bucurie și emoție devin în acest fel scene autentice ale unui teatru urban, unde repere arhitecturale specifice spațiului Est European se pot citi în fundalul unor imagini fotografice care reprezintă un prezent tranzitoriu.

Spațiul dedicat artistei Suzana Fântânariu dobândește calități totemice prin articularea discursului vizual propus de artistă. În această cameră amplă, întâlnirea dintre bidimensional, tridimensional și antropomorf este realizată prin amplasarea a trei lucrări impresionante ca dimensiuni, volum și simbolistică. Ambalaj pentru suflet II și Ambalaj pentru suflet III, două obicte antropomorfe, de dimensiune umană, volume tridimensionale obținute din materiale diverse, precum: hârtie condensată, sfoară, lemn, dialoghează ca două vârste ale omului, ca doi martori tăcuți ai trecutului și viitorului. Pereții principali ai încăperii sunt dominați de lucrarea Inventar totemic, ce acoperă arhitectura modular, organic, fără a trăda suprapunerile de planuri ale hârtiei olandeze. Concepută ca un jurnal personal și universal, ca o colecție de amintiri, instalația din colaje figurează mici forme antropomorfe, egal dispuse. Fiecare dintre aceste urme grafice este un cumul de amintiri suprapuse, un portret, un autoportret, poate. Sensul identității personale se topește în matca identității colective, a memoriei, a visului, a mitului sub atenția și selecția chirurgicală a artistei, care, cunoscând toate poveștile fragmentelor ce compun aceste entități, are capacitatea de a crea noi înțelesuri, valențe, ritmuri și emoții.

Continuând parcursul expozițional către Sala Barocă, instalația Întrupări, adusă în spațiu de artista Adriana Lucaciu, prezintă 16 desene în tehnică mixtă pe suport textil într-o desfășurare monumentală. Create în perioada 1992-2012, lucrările au la bază experiența memorării trupurilor semenilor căzuți la Revoluția din 1989. Suprafețele de in vertical, transparent, de un alb apropiat ca tonalitate de pigmentul pielii, sunt transformate de figurarea, prin desen expresionsit, unor urme de corpuri supradimensionate, fragmentate, sfâșiate. Proporțiile și dispunerea centrală a subiectului în compoziție amintesc de funcționalitatea giulgiului, de imprimarea identității carnale pe un material care devine, prin topire, parte integrantă a trupului, veșmânt ultim, îmbrățișarea cea de pe urmă. Necesitatea repudierii memoriei ambalajului de carne nu se poate efectua printr-un simplu ritual, întrucât subiectul e trecut în evanescență. Limbajul artistic devine o forță teribilă de exhibare a traumei colective și de integrare în registrul istoriei, antropologiei sau iertării.

În Sala Barocă a Muzeului de Artă sunt expuse lucrările tridimensionale ale artistelor Elena Bobi Dumitrescu și Victoria Zidaru. Volumele ovale, organice, ample ale lucrărilor de artă contemporană creează un dialog cu formele alveolare ale arhitecturii istorice. Intitulate Visul Jucăriei, sculpturile în bronz pe socluri de vatelină ale Elenei Bobi Dumitrescu ne provoacă la o întâlnire cu amintirea copilăriei, cu jocul care, prin repetare ritualică a mișcărilor, a constructelor logice, contribuie la formarea unui set de valori și deprinderi utile maturizării. Diferența dintre aparență și esență, dintre moale și tare, dintre greu și ușor, este surprinsă de sculpturile prezentate aici. Obiectul Formă încolțită al Victoriei Zidaru, o lucrare impozantă prin compunerea corpului volumetric, în care predomină principiul spațiului, este o formă ovoidă, din metal, material textil anvelopat de cânepă brodată cu litere ce compun psalmi, rugăciuni. Forma este străpunsă de o săgeată puternică, jumătate albă, jumptate roșie. Simplă, aproape transparentă, sculptura spațială invită spre cunoaștere, conștientizare sau autocunoaștere prin epurarea detaliilor, prin păstrarea selectivă a esenței unui echilibru transcendental, ce nu poate fi anulat, întrucât întregul sistem valoric uman se schimbă odată cu dobândirea înțelegerii acestei ponderi a stabilității imateriale.

Sala dedicată instalației Marinei Abramović se deschide vizitatorului cu trei proiecții și o serie de obiecte dispuse în spațiu, ce reconfigurează atmosfera alcătuită de artistă la Bienala de la Veneția, în anul 1997, când aceasta a câștigat Leul de Aur cu lucrarea Balkan Baroque. Cele trei lucrări video, dispuse sub forma unui triptic într-o cameră întunecată o reprezintă pe artistă alături de părinții ei. Proiecția în care apare Marina este un scurt film în care se prezintă într-o ipostază duală; întâi, îmbrăcată într-un halat alb, artista evidențiază în câteva cuvinte caracteristiciile pozitive ale șobolanului, specie suricată de o deosebită inteligență și adaptabilitate, precum și modalitatea crudă a oamenilor din balcani de a distruge comunitățile de șobolani, prin manipularea comportamentului natural a acestei specii, și crearea unui exponent care să ucidă cuiburile limitrofe. Prin analogie, crearea acestui animal invincibil în condiții experimentale poate egala cu modificarea conștiinței umane în condițiile războiului, când regulile se șterg și cel mai puternic supraviețuiește. În a doua parte a filmului, îmbrăcată într-o rochie neagră care îi evidențiază senzualitatea corpului, cu o eșarfă roșie, artista dansează cu mișcări libere, descătușate, pe ritmurile unui cântec folcloric. Gesturile rapide, sacadate, violente, sugerează un tip de comportament reprezentativ stereotipurilor primitivității, care, transgresând realitățile crude ale vieții, activează un tip de seducție puternică, dominantă, irațională. Pe cei doi pereți ce închid spațiul dedicat acestui film sunt proiectate două interviuri cu părinții artistei, care, dezrădăcinați principiilor religioase specifice familiilor din care făceau parte, au devenit partizani în perioada 1941-1945, după care au aderat Partidului Comunist. În acest fel, povestea creării șobolanului invincibil devine o metaforă a experimentelor sociale petrecute în Balcani, sugerând mutilarea identitară care conduce ființa umană la atrocități de neînțeles.

La Bienala de la Veneția, în centrul acestui cadru creat de conturarea conjuncturilor sociale, artista a plasat o grămadă imensă de oase de vită pe care le-a curățat, pe parcursul a șase ore zilnic, timp de patru zile consecutive, cu ajutorul unei perii și a unor recipiente pline cu apă. Utopia spălării sângelui, dezintegrarea materiei organice, mirosul insuportabil al cărnii și oaselor intrate în putrefacție, activează, prin analogie, imaginea războiului universal, a uciderii omului de către om, a eradicării speciilor pentru dovedirea supremației umane. Chiar dacă, în mod direct, artista se referă la drama războaielor din Balcani, lucrarea exprimă universalitatea cruzimii umane, a potențialului violenței ucigătoare, care, pentru rațiuni diverse, se activează sub forma unei arme ambulante, mai mult sau mai puțin evidente. Transpunerea în metafore dramatice a unor adevăruri sfâșietoare se structurează sub forma unui comportament care funcționează după un construct ritualic, în care, spălarea oaselor reprezintă un act de purificare a propriei ființe și, prin extensie, a celui care dorește să intre în această paradigmă. Cu voia lui, vizitatorul poate imersa în starea de conștiință a cunoașterii de sine propusă de artistă și își poate activa forța restauratoare.

 

Text de Andreea Fonane, Curator expoziție