Inspirat de „Mitul lui Sisif” de Albert Camus, performance-ul urmărește descrierea conflictului dintre inerenta lipsă de valoare sau perspectivă a vieții umane și nevoia de căutare rațională a sensului. Întregul performance abordează întrebarea: „în ce măsură suntem condiționați de iluzia liberului arbitru?”. Acest „absurd” identificabil în sinele propriu este prezentat prin intermediul modurilor de alienare/înstrăinare a trupului, implicit, în stilurile de viață și muncă tradiționale, obiceiuri și contexte geo-culturale.

Prin propriul proces de documentare, cele două artiste au ajuns la concluzia că suntem influențați, în cea mai mare măsură, de moștenirea noastră culturală. Doar prin examinarea conștientă și cognitivă a propriilor tradiții putem dobândi libertatea de a alege aspect tradiționale specifice care sunt importante pentru noi sau pentru a le transforma în context actual.  Această abordare cognitivă este utilizată pentru a descoperi stilul de viață pe deplin moștenit, pe care ni l-am asumat prin preluare de la părinți sau strămoși, precum și din impunerea unor norme sociale.

„Awakening” este o formă unică de performance: o experiență, inter-corporală și inter-umană, comună stadiilor primitive ale carnalității marcate într-un amestec mistic, fantasmagoric, polimorf, dinamic, de proto-organisme și expresii grafice ce evocă cosmogonia lui Empedocles și percepția lui Camus asupra mitului lui Sisif.

Acest performance este rezultatul întâlnirii dintre un artist vizual, Emilie Jagica, și un coregraf/dansator, Anikó Kiss.  Principalul mod de lucru a celor două artiste se bazează pe incitare reciprocă și afront, determinând eliminarea oricărui sens, acceptat în viața de zi cu zi, din propriile mișcări. Acesta se contextualizează în propriile amprente vizuale și conduce, prin experimentare, la co-crearea unei scenografii care treptat dezvăluie intriga – confruntare și revoltă: o confruntare cu necooperarea naturii și revolt împotriva lipsei de sens a categoriilor tradiționale a vieții umane.

Activitățile celor două artiste sunt asociate cu societatea actuală; nevoia lor constantă de a aspira la ceva specific, necesitatea de a lucra; monotonia și rutina exercițiului vieții; în același timp dezvăluind cheia, modul prin care se poate dobândi sensul vieții, care poate fi descoperit prin creativitate, prin bucurie sinceră, copilăroasă, și prin experimentarea unei noi abordări.

Spațiul dedicat acestui performance se aseamănă unei arene în care audiența are oportunitatea dea a observa desfășurarea evenimentelor dintr-o perspectivă neobișnuită, pe de altă parte, performerii apar ca fiind prinși în acel spațiu. Fiecare acțiune, pregătire sau modificare a actului este realizată în fața privitorului. Prin intermediul muncii fizice in situ, se împotrivesc „magiei teatrale”. În acest mod, instalațiile create se modifică de la o scenă la alta prin generarea unui nou element de expresie, ce echilibrează raportul dintre performance și alte genuri de teatru. Pe parcursul performance-ului, cei doi actori sunt pe scenă, nu există terți asociați cu scenariul, prin intermediul creației acestora se construiește „terenul” în termeni verticali și orizontali. Lumea vizuală a acestui performance redă altenrativ calitățile minimalismului și haosului, dar în contrast cu acestea, ca întreg rămâne ca o singură entitate purificată.

Constant, pe întreg parcursul performance-ului, sunt utilizate instrumente precum hârtie, lemn, nylon și diferite nuanțe de vopsea, care aduc cu sine un puternic simbolism. În acest performance, hârtia este folosită ca instrument de abază al expresiei și este însuflețit prin desene, sculpture și costume. Toate evenimentele au loc sub privirea spectatorului. Nu se poate ignora accentuarea proceselor creative actuale și a expresiilor corporale simultane. În concept putem regăsi motive antice, precum desene rupestre și omul primitiv.

Energia, pulsatile, ce există între cei doi creatori/ performer este forța dă vitalitate întregului performance. Abordarea lor este în strânsă corelație cu dansul japonez moder, Butoh.

 

Text de Anikó Kiss & Emilia Jagica
Photo credits: Szerda Zsofi